Miercuri a fost inaugurată la Bologna o nouă cantină socială. Zeci de persoane, de toate naționalitățile, s-au adunat începând cu ora 12.00, sub același acoperiș, pentru a se bucura de o masă caldă.
Prin proiectul "Cucine Popolare" oamenii cu probleme financiare vor putea beneficia de trei ori pe săptămână de un prânz gratis. Românii s-au numărat și ei printre cei prezenți, de altfel președintele Asociației Betania din Bologna, Corina Pop a participat la evenimentul de caritate.
"Cucine Popolare reprezintă continuarea unui proiect, un voluntariat bolognese care își propune ca în fiecare cartier din acest oraș, să fie deschisă câte o bucătarie populară. Ceea ce facem noi, nu este un prânz normal de caritate, ci se axează și pe celalălată parte a sărăcii, lipsa de socializare, căci multe dintre persoane trăiesc izolat, sunt singure și atunci încercăm să îi aducem aici, pentru a relaționa", a declarat pentru Agenda Diasporei, Roberto Morgantini, coordonatorul proiectului și președintele Cooperativei Sociale, Piazza Grande.
"Cucina Populare" reunește la sediul inaugural 40 de voluntari care hrănesc peste 150-200 de persoane. De asemenea, la mesele de caritate pot participa toți cei care vor să sprijine aceste persoane cu situații dificile de viață.
"Sunt în egală măsura italieni și străini cei care contribuie și cei care beneficiază. De exemplu, ieri, o româncă a adus fructe și legume pentru prânzul de astăzi. Este un loc de sprijin adevărat, din ceea se vede, din ceea ce se aude, din ceea ce spun cei care vin, o experiență interesantă, o experiență utilă atât pentru cei care primesc, cât și pentru noi căci primim mai mult decât oferim", ne-a mai spus Morgantini.
Noua cantina va funcţiona în cadrul Centrului Italicus din via Sacco, nr. 16. Cantina nu este însă singura din Bologna. Acum doi ani a fost inaugurată cantina socială din via Battiferro 2, care oferă mâncare gătită săracilor.
Cornelia Crîșmaru