Ziua Universala a Iei, un fenomen declanșat în 2013 de comunitatea „La Blouse Roumaine”, va fi sărbătorită în mai multe orașe ale lumii, la Washington, New York, Los Angeles, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam, Roma, Bologna, Milano, principalele orașe ale României și în Republica Moldova, la Chișinău.
La Bologna, Ziua Internațională a Iei este sărbătorită pentru al patrulea an consecutiv, duminică, 24 iunie, printr-o paradă a costumelor populare, expoziții și recitaluri.
Evenimentul este organizat de Parohia ortodoxa “Sf. Ierarh Nicolae”, Asociația românească de voluntariat Betania și Asociația Dor Românesc, sub patronajul Consulatului General al României la Bologna.
Toți cei dornici să petreacă de Sânziene și de Ziua Universală a Iei sunt invitați de organizatori, de la ora 15.00, în Piazza Maggiore din centrul orașului și de la ora 16.00 la Centrul Cultural Zonarelli pentru a se prinde într-o horă pe melodiile Simonei Izbașa și Răzvan Ardelean.
Cornelia Crîșmaru