contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  

orange.ro

FOTBAL. România și Italia se vor întâlni pe 17 noiembrie la Bologna. Burleanu: „Jucăm pentru românii de-acolo!”

Reprezentativa de fotbal a României va juca în această toamnă un meci amical, la Bologna, contra Italiei.

Partida este programată pentru 17 noiembrie, în aceeași zi în care echipele care au terminat pe locul 3 în grupele preliminare pentru EURO 2016 vor juca meciuri de baraj.

Potrivit președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, discuțiile dintre două federații au început acum 3-4 luni, însă amicalul a putut fi confirmat abia după calificarea echipei noastre la Campionatul European.

„Discuțiile au început acum trei-patru luni de zile cu Federația italiană. Ce aveam nevoie pentru a fi bătut în cuie era această calificare, ca să nu fie nevoie să mergem la un baraj”, a declarat Burleanu la Digisport.

Președintele FRF susține că partida cu Italia face parte dintr-o strategie mai amplă de aducere a tricolorilor în mijlocul comunităților de români din Europa.

„Acest meci face parte din strategia noastră, ca să putem să ducem echipa națională cât mai aproape de toți românii. Și începem cu Italia, unde știți foarte bine că avem o comunitate foarte mare de români”, a mai spus Burleanu.

Ultimul meci direct dintre România și Italia a avut loc în 2010 și s-a terminat la egalitate, scor 1-1.

Rate this item
(0 votes)

Diaspora eroica

Erou în Italia. Un român a salvat viața unei fetițe de 8 ani!

 Un șofer de tir român, Ion Purice, în vârstă de 29 de ani, a devenit erou salvând viața unei fetițe de 8 ani, pe autost (...)

Carte de vizita

Nu suntem noi!!!

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia