contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  

orange.ro

Roma își întâlnește artiștii. Vernisaj Spazi Aperti de la ora 19.00

Astăzi, de la ora 19.00, va avea loc versinajul expoziției Spazi Aperti, „You are here. Centre and periphery”.

Evenimentul este organizat în spațiile Academiei Romane din Roma și va găzdui operele a peste 50 de artiști bursieri ai altor academii și institute culturale din Roma, o parte din artiștii participanți la edițiile precedente, tineri proveniți din importante centre artistice emergente precum și o seamă de invitați speciali.

Ediția din acest an este coordonată și curatoriată de Andrei Ciurdarescu, bursier “Vasile Pârvan” al Academiei Române la Roma, și Ovidiu Leuce, artist de origine română rezident în Roma.

Vor fi prezente următoarele Academii și Institute culturale aflate în capitala Italiei: Accademia di Danimarca, Istituto Svedese di Studi Classici a Roma, Accademia Tedesca Villa Massimo, British School at Rome, Accademia d'Ungheria a Roma, Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, alaturi de gazda evenimentului, Accademia di Romania in Roma.

Ajuns la a XIII-a ediție, Spazi Aperti este un proiect care reunește artiști, invitați de la diferitele academii străine din Roma și artiști care trăiesc și activează în acest oras. Ca și în edițiile trecute, acest eveniment se dorește o întâlnire între bursieri și oraș. Resursele și spațiile expozitive ale Accademiei di Romania din Roma sunt la dispoziția participanților în ideea de a reuni un număr cât mai mare de realități și particularități diferite, subliniind astfel deschiderea instituției și consolidând bunele relații de colaborare și parteneriat între instituțiile culturale prezente în Roma.


Artiști participanți: Isa Balog-Verly, Zsófia Barabás, Radu Baies, Viorela Bogatu, Dragos Bojin, Alin Bozbiciu, Marius Burhan, Ciprian Buzila, Carlo Caloro, Andrei Ciurdarescu, Diana Cîrdeiu, Otto Constantin, Felix Deac, Mircea Dragomirescu, Árpád Forgó, Cristian A. Godeanu, Michael Hirschbichler, Michele Iodice, Valentin M. Ionescu, Sergey Kalinin, Roman Kirschner, Siri Kollandsrud, Marie Kraft, Geraldo Lafratta, Britta Lenk, Ovidiu Leuce, Johannes Luchmun, Diana Machulina, Maix Mayer, Roxana Mihaly, Nancy Milner, Leila Mirzakhani, Zsuzsa Moizer, Valentin Morariu, Iulia Morcov, Ciprian Muresan, Anita Viola Nielsen, Catherine O’Donnell, Cristiana Pacchiarotti, Jane Maria Petersen, Leonardo Petrucci, Florina Pop, Marcel Rusu, Alexandra Serban, Ionut Stefan, Diana Vasiliu.


PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

 12 Iunie Vernisaj
Ora 19: COCKTAIL DE DESCHIDERE
Ora 19.30: CONCERT JAZZ - RAF FERRARI QUARTET
(Raf Ferrari, Vito Stano, Andrea Colella, Claudio Sbrolli)
Ora 21: DJ. GESTALT - FABIO GALLETTI

 15 Iunie
Ora 18: EXPRESIONISMUL BALCANIC SI SPAZI APERTI 2015,
conferinta: Mihai Alexandru Plesu director al galeriei de arta contemporana PleshooContemporary, în dialog cu Carlo Caloro, director al spatiului de experiment si creatie artistica artQ 13.

 18 Iunie
Ora 18: IMPORTANTA FACTORULUI LATIN ÎN MUZICA DE JAZZ,
DIN CUBA SI BRAZILIA PÂNA ÎN ROMÂNIA
conferinta Virgil Mihaiu, Jazzolog, Conf. Univ. Dr. la Academia de Muzica ”Gh. Dima”, Cluj-Napoca,

20 Iunie Finisaj
Ora 20: CONCERT DE MUZICA CLASICA SI TRADITIONALA
Ghenadie Rotari - Acordeon

Rate this item
(0 votes)

Diaspora eroica

EXCLUSIV. Ion Purice, eroul Italiei: “Am făcut doar ce trebuia să fac”

Ion Purice este eroul care a schimbat imaginea României în doar câteva zile, mai mult decât au făcut-o politicienii de l (...)

Carte de vizita

Nu suntem noi!!!

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia