contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  

orange.ro

Ia românească, admirată la Roma de turiști din întreaga lume

Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, Asociația de Promovare Culturală, Villaggio Romeno cu sediul în Via della Tenuta del Casalotto, nr. 9/b, Roma, a contribuit la un eveniment inedit, menit să facă cât mai cunoscut portul popular românesc în capitala Italiei. Evenimentul a fost organizat de Liga Studenților din Străinătate Filiala Roma, sub înaltul patronaj al Ambasadei României la Roma.

La eveniment a fost prezent și Excelența Sa Ambasadorul României în Republica Italia, George Bologan care a mulțumit președintei asociației, Luciana Ludușan pentru contribuția adusă acestui eveniment important.

Cunoscuta artistă de nivel mondial, Silvia Floarea Toth, o adevarată ambasadoare a portului popular tradițional românesc a fost invitată în capitala Italiei de Asociația Villaggio Romeno . Artista a adus din România căteva din cele mai prețioase exponate din Colecția de Artă Populară care îi poartă numele, printre care și o ie din secolul XlX.

Veșmintele au putut fi admirate de publicul internațional sosit la Roma cu ocazia Sărbătorii Iei, celebrată de Liga Studenților din Străinătate Filiala Roma la Academia României din Roma.

Punctul culminant al deplasării la Roma a avut loc în momentul expunerii publice a Iei în centrul istoric al Romei. Pe Fori Imperiali, turiștii și localnicii, printre care mulți români, s-au oprit să admire deja faimoasa ie românească, bluza care poartă cusută pe ea de românce însemnele crestelor munților, cocoșul de munte, datini și obiceiuri de la străbunii noștri. Mulți dintre turiștii de la Roma au făcut poze, cerând detalii legate de sărbatoarea Iei.

"Cea mai importanta misiune pe care fiecare dintre noi o are este să transmitem generației următoare tot ce avem mai bun și mai frumos. Arta tradițională veche românească este una dintre cele mai mari comori pe care le avem, creată de părinții, bunicii și străbunicii noștri. Ea face parte din ADN-ul nostru ca popor, de aceea copiii noștri, oriunde s-ar afla în lume, trebuie să cunoască această moștenire în forma ei nealterată. Hainele țăranești care au supraviețuit până astăzi, unele din secolul al XIX-lea, sunt o particică din istoria noastră, pe care o putem atinge și purta. Este un contact direct cu strămoșii noștri, cu munca lor și cu arta creată de ei", este îndemnul și mesajul Silviei Floarea Toth.

"Prezența Silviei Floarea Toth este un omagiu pe care Asociația noastra l-a făcut pentru românii din Roma. Un mesaj profund pentru tânăra generație născută și crescută departe de casă, pentru ca tinerii români de aici să își aducă aminte, întotdeauna cu mândrie care sunt rădacinile noastre și nu în ultimul să nu uite că avem o datorie sfântă să ne promovăm neamul, tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri" a spus Luciana Ludușan, președintele Asociației Villaggio Romeno, care a oferit și cina festivă care a urmat evenimentului de la Accademia di Romania.

Rate this item
(0 votes)

Diaspora eroica

Erou în Italia. Un român a salvat viața unei fetițe de 8 ani!

 Un șofer de tir român, Ion Purice, în vârstă de 29 de ani, a devenit erou salvând viața unei fetițe de 8 ani, pe autost (...)

Carte de vizita

Nu suntem noi!!!

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia